0212329819 secretariat@gradinitanr65.ro , administrativ@gradinitanr65.ro , medical@gradinitanr65.ro

Galerie foto

Momentan nu sunt imagini disponibile.

Târgul de Primăvară

🌸 Târgul de Primăvară 🌸
Copiii din grădinița noastră au realizat cu multă bucurie și creativitate diverse produse pentru Târgul de Primăvară. Fiecare produs a fost confecționat cu grijă, îndemânare și entuziasm, transformând această activitate într-o frumoasă experiență de învățare și colaborare.
Vă așteptăm cu mare drag!🪻🌷

Campioni la Sănătate, ianuarie 2026:

În cadrul proiectului educațional municipal ,,Campioni la sănătate” care de desfășoară și în acest an școlar în grădiniță, a avut loc activitatea cu tema: ,,Alimentația sănătoasă la copiii preșcolari”. Copiii au vizionat materiale audio-video și au făcut cunoștință cu ,,Cei 5 prieteni din burtică”, dar și cu ,,Regele Poftică” din povestea ,,Poftilă și podul de sfoară”. La final, toți copiii grădiniței s-au bucurat împreună de un moment de vitaminizare prin fructele gustoase aduse de noul prieten ,,Curcubeu- energie”.

Mica Unire și noi, ianuarie 2026:

Cu prilejul sărbătoririi zilei de 24 Ianuarie – Mica Unire, preșcolarii grădiniței noastre au participat la un atelier de creație desfășurat în colaborare cu elevii Liceului „Miguel de Cervantes”.

În cadrul atelierului, copiii și elevii au lucrat împreună, realizând lucrări tematice inspirate de semnificația istorică a Unirii Principatelor Române, într-o atmosferă de cooperare, respect și voie bună.

Activitatea a urmărit familiarizarea preșcolarilor cu importanța acestei sărbători naționale, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului de colaborare între copii de vârste diferite. La final, toți participanții – preșcolari, elevi și cadre didactice – au format împreună o Hora a Unirii, simbol al unității și al bucuriei.

Spectacol de teatru:

Spectacol de teatru ,,Mickey și Minnie”
Preșcolarii grădiniței noastre au participat la vizionarea piesei de teatru cu Mickey și Minnie, o activitate menită să susțină dezvoltarea cognitivă și socio-emoțională a copiilor.
Prin intermediul spectacolului, aceștia au avut ocazia să experimenteze emoții, să observe structura narativă a poveștii și să aprofundeze valori precum prietenia, cooperarea și empatia.
Această experiență contribuie la consolidarea competențelor de comunicare, atenție și interacțiune socială .

Mihai Eminescu și noi, ianuarie 2026:

Cu prilejul aniversării zilei de 15 ianuarie – Ziua lui Mihai Eminescu, preșcolarii grădiniței noastre au participat la un ansamblu de activități educative și cultural-artistice concepute pentru a facilita cunoașterea universului creației eminesciene, adaptate nivelului lor de vârstă.

Prin audiții de poezie, interpretări muzicale inspirate din opera poetului, discuții ghidate și activități plastice tematice, copiii au fost introduși în frumusețea limbii române și în valorile patrimoniului cultural național.

Demersul educativ a urmărit dezvoltarea sensibilității estetice, consolidarea respectului față de valorile literare românești și stimularea interesului pentru cultură și tradiție încă din etapa timpurie a educației.

Grădi de Vară:

august 2025:

iulie 2025

Nutriția – Sănătos de mic

Târgul Primăverii

Piesa de teatru ”Muzicanții din Bremen”

Ce au în comun cocoșul, pisica, câinele și măgarul? Pasiunea pentru muzică, despre care au aflat și preșcolarii noștri urmărind piesa de teatru ”Muzicanții din Bremen”.

Campioni la Sănătate

Ziua Unirii:

În fiecare an, la 24 ianuarie, sărbătorim Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și prima etapă în crearea statului unitar român modern.

Ziua Îmbrățășărilor:

Aşadar, îmbrăţişaţi-vă, pentru a fi mai sănătoşi şi optimişti!
Pe 21 ianuarie, am sărbătorit și noi Ziua Îmbrățișărilor prin activități frumoase, creative și care au adus optimism și oameni alături.

Mulțumim elevilor voluntari de la Liceul Miguel de Cervantes pentru creativitatea, frumosul și starea de bine pe care le aduc cu ei la fiecare activitate realizată împreună.

Dar din dar se face Rai :

În cadrul proiectului ” Dar din dar se face rai” Grădinița Specială pentru Hipoacuzici nr.65 a desfășurat o activitate de caritate cu ajutorul părinților preșcolarilor din unitate. Activitatea a constat în donarea unor produse alimentare și jucării către biserica din vecinătatea grădiniței, care a identificat cazuri sociale. Copiii au învățat să dăruiască, iar darul lor a fost răsplătit.

Târgul Crăciunului la Grădinița Specială pentru Hipoacuzici Nr.65

În prag de sărbători, Grădinița Specială pentru Hipoacuzici Nr. 65 și-a deschis porțile către comunitate. Târgul Crăciunului, un eveniment de suflet ce a adus împreună părinți, bunici, copii, profesori a recreat o atmosferă magică, cu arome de poveste, tradiția colindelor românești, bucuria și naivitatea copilăriei…Ne-am bucurat să le retrăim împreună!


SAPTAMANA FRUCTELOR SI LEGUMELOR DONATE, 22 noiembrie 2024

Impreuna cu elevii voluntari de la Liceul Miguel de Cervantes in cadrul unei activitati SNAC, cei mici si-au exersat simturile si creativitatea intr-un ambient ”delicios” si sanatos.

In cadrul acestui atelier plin de entuziasm, au fost realizate frigărui cu tematica de Crăciun iar copiii s-au bucurat si distrat de minune!

Multumim voluntarilor pentru implicare și oportunitate.

Va asteptăm cu mare drag și data viitoare!


In vizita la Muzeul Antipa , marti 19 noiembrie ora 10:00

Vizită în muzeu: Participanții au descoperit speciile de animale care trăiesc în zonele montane ale României, cum ar fi: capra neagră, marmota, acvila de munte și alte animale adaptate pentru viața la înălțime. Pe parcursul vizitei, s-au desfasurat activități de tip treasure hunt pentru a descoperi cum aceste animale s-au adaptat la viața la înălțime, în condiții aspre de mediu.

* Activitate practică: După explorarea muzeului am ascultat povestea special pregătită pentru atelier și am continuat activitatea de învățare cu partea practică în care participanții au realizat un obiect de lucru manual, inspirat de poveste și animalele descoperite cu scopul de a stimula creativitatea și de a consolida cunoștințele despre adaptările speciilor la mediu.

Beneficii pentru participanți:

* Învățare prin joacă: Atelierul a fost structurat într-un mod interactiv și distractiv, pentru a încuraja învățarea.

* Dezvoltarea abilităților: Activitățile practice sprijină dezvoltarea motricității fine și a creativității.

* Socializare: Participanții au avut ocazia să interacționeze și să formeze noi prietenii într-un mediu sigur și incluziv.

* Atmosferă muzicală: Muzica ambientală a asigurat o atmosferă relaxantă, favorabilă învățării.

Aceste ateliere sunt concepute pentru a stimula curiozitatea și explorarea, oferind tuturor participanților o experiență educativă accesibilă și plăcută.


In cadrul proiectului ” In lumea papusarilor” copiii au vizionat piesa de teatru „Cenusareasa”, 6 noiembrie 2024


EDUCATIE PENTRU SANATATE, organizat impreuna cu partenerii nostri de la Regina Maria marti 5 noiembrie 2024



TOP